Dar a venit şi ziua a cincea, adică „ziua despărţirii”. Această zi a fost precum o cădere din cer având în vedere că am vizitat un colţ de rai, dar căderea a fost amortizată de dorul de casă: dorul de părinţi şi mai ales de patul nostru pe care cu siguranţă toţi îl consideram foarte moale.
Astfel ne-am luat rămas bun de la cabanier şi de la acele locuri minunate şi am pornit spre oraşul Bălan, de unde am luat autobuzul spre Izvorul Olt şi de acolo trenul spre Târgu Mureş. În oraş am fost aşteptaţi de către domnul şofer care a venit cu microbuzul şcolii după noi.
Sper ca elevilor din Râciu şi nu numai să li se mai ofere o astfel de şansă pentru că aşa vor învăţa să TRĂIASCĂ CU ADEVĂRAT !
.
